Simulatorul de windsurfing

windsurfing ground simulator_11Parerea mea , e ca simulatorul la sol este deosebit de util pentru deprinderea miscarilor pe plansa si de manevrare a velei  . El are un randament foarte bun pentru initiere in windsurfing , dar si pentru avansatii ce doresc sa invete figuri noi . In cazul incepatorilor avantajul invatarii la sol este enorm . Se evita in acest fel cazaturile in apa , urcarea pe plansa si apoi efortul de desprindere de apa a  velei . Descurajante , fiecare in parte si mai ales luate la un loc . Dupa o ora de cazaturi in apa , unii elevi au impresia ca asta inseamna windsurfing si rapusi de oboseala renunta . Majoritatea evitand sa mai vina a doua zi . E de inteles , avand in vedere febra musculara , durerile de spate si usturimea din palme . Ei bine , simulatorul diminueaza efortul in timpul lectiilor de invatare cu 80% . Nu am spus 100% pentru ca in a doua parte a cursului elevul iese pe apa si va avea parte de cei 20% de efort  .  Acest efort va fi insa rapid pus in umbra de de satisfactia navigarii . Elevul va fi nerabdator sa vina si a doua zi ,  iar  conditia sa fizica nu va avea cu nimic de suferit .

Pentru progres in windsurfing ( dupa perioada de initiere )  simulatorul isi dovedeste utilitatea la invatarea voltei sub vant , waterstart , freestyle , permitand acomodarea rapida in manevrarea velei evitand efortul si distrugerea echipamentului .
Mai nou , am vazut simulatoare suspendate pentru executarea miscarilor front loop si back loop .

Am vazut ca  multe scoli de windsurfing  din alte tari cu traditie , folosesc pentru initiere simulatoare formate din placa fixa pe sol si o jumatate de catarg pe care ghiul e tinut suspendat la coada de o scota . Am vrut sa procedez si eu la fel , dar m-am gandit ca un simulator trebuie sa imite cat mai bine situatia reala . O jumatate de catarg plus ghiul nu iti dau nici pe departe senzatia de tractiune si inertia pe care o simti cand ai in mana un greement complet .

windsurfing ground simulator_08Am inchegat astfel primul meu simulator , atasand o vela complet echipata unei scanduri de 4 m . Timp de un an am fost deosebit de multumit de rezultate , atat la initiere cat si la invatarea waterstartului .

Am observat insa ca atunci cand ajungeau pe apa , elevii aveau probleme de echilibreu din cauza miscarii brutale a picioarelor . Mutarea brusca a greutatii de pe un picior pe celalalt dezechilibra plansa . De asemenea impingerea excesiva a plansei cu un picior sau altul ducea mereu la anularea efectului velei . Asta se intampla deoarece simulatorul era fix pe sol , fara a pune probleme de echilibru si rotatie .

windsurfing ground simulator_10Noul simulator pus in practica din primavara lui 2010 , nu numai ca reactioneaza la fel ca pe apa , ba chiar mai mult . E cu mult mai sensibil la pozitionarea  picioarelor si la manevrarea velei . Plansa e prinsa de sol pe un sistem rotativ cu rulment , ceea ce o face sa se roteasca foarte usor . La cea mai mica inclinare a velei intr-un sens sau altul , plansa se roteste . In acest fel elevul simte imediat efectul velei s e nevoit sa reactioneze pentru a mentine controlul directiei . Nu o poate face insa , decat manevrand vela  lin si mutand picioarele cu mare precautie . Chiar de la ridicarea velei , daca nu are picioarele pozitionate langa catarg se va roti brusc . La fel si la deplasarea in spatele catargului sau la urcarea in vant , urmata de intoarcere .  Acomodarea se face rapid iar rezultatul se vede imediat la intrarea pe apa .

Atentie ! E foarte periculos pentru avansatii ce se bazeaza pe cunostintele anterioare si se avanta fara precautie in manevre hazardate ale velei . Eu am cazut de multe ori cu acest cal naravas . Am ras de m-am prapadit , cand l-am vazut pe Costica zburand in aer peste vela si rostogolindu-se pe iarba ca un acrobat . Trebuie sa ai mereu controlul rotatiei plansei . Tot ansamblul capata o mare inertie la rotire si daca nu ai picioarele pozitionate corect  sau nu manevrezi bine vela te arunca .
La elevi nu exista acesta problema pentru ca sunt asigurati si supravegheati permanent de catre instructor .

Tot un simulator , avand in vedere ca se foloseste pe uscat e si dirt windsurfingul . In loc de plansa se foloseste un mountain board . Aici insa se presupune ca deja stii sa mergi pe apa . Se poate insa si invata pe el , trecand bineinteles , progresiv si pe primele doua simulatoare prezentate mai sus .

One Comment on “Simulatorul de windsurfing”

  1. Dragut simulatorul, mereu m-am intrebat de ce nu a facut nimeni un sistem sa se roteasca plansa automat

    Felicitari pt realizarea “tehnica”, aparent nu e mare lucru dar e evident ca este esential, altfel intrii in apa si nu stii cum functioneaza manevrarea velei si a plansei.

    Cred ca ori ce scoala care se respecta ar trebui sa aiba asa ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *